Impact în comunitate

S-a votat pentru:

„Zâmbește”

Proiectul „Zâmbește” a prins contur în anul 2014 când în urma unui proiect al Organizației Education & Support Sphere, un grup de elevi liceeni au considerat că este o problemă faptul că în Galați majoritatea oamenilor uită să zâmbească și sunt constrânși de grijile și problemele cotidiene. Pornit de la o simplă problemă identificată, pe 20 martie 2017, de Ziua Fericirii, a fost implementată a IV-a ediție a proiectului „Zâmbește”. Proiectul și-a îndeplinit cu succes scopul, peste 800 de persoane fiind beneficiari direcți. Măcar pentru câteva minute aceștia și-au amintit să zâmbească și să se bucure de cei din jurul lor. Primind câte o atenție dulce, un balon pe care au scris ce îi face ...

S-a votat pentru:

„CURIER pentru AUTISM”

Povestea proiectului, derulat cu sprijinul companiei FAN Courier, s-a născut din dorința de a crește cumva gradul de integrare școlară a copiilor cu autism din APCA Galați și nu numai. De asemenea, creșterea gradului de toleranță, a conștientizării problematicii autismului și schimbarea percepției asupra autismului au fost alte obiective atinse prin derularea proiectului. ”CURIER pentru AUTISM” a ajuns, astfel, prin intermediul ”caravanei” proiectului, în 15 unități școlare din municipiul Galați și nu numai, aproximativ 500 de copii și 200 de cadre didactice primind informații prețioase despre diagnostic și învățând cum să integreze corect și eficient în colectiv un copil cu tulburări din s ...

S-a votat pentru:

„Autobuzul lui Moș Crăciun”

„Autobuzul lui Moș Crăciun” înseamnă o poveste care a zâmbit către Galați. Moș Crăciun, într-un autobuz ornat ca în povești, aduce daruri copiilor și petrece o zi spunând poezii și cântând colinde. Inițiativa unică a surprins de la bun început și a creat un aflux copleșitor de micuți care abia așteptau plimbarea cu autobuzul. De 6 ani de când este derulat proiectul, experiența organizatorilor și intensitatea bucuriei a atras și alte companii în susținerea evenimentului dar și din ce in ce mai mulți voluntari care au adus un aport călduros. În fiecare an, peste 600 de copii primesc dulciuri de cea mai bună calitate, cântă alături de grupuri de chitariști sau recită poezii și colinde. Totul s ...

S-a votat pentru:

ACS Suporter Club Oțelul Galați

Proiectul Suporter Club Oţelul Galaţi s-a născut în cea mai neagră perioadă a fotbalului gălăţean, din dorinţa de a duce mai departe tradiţia, valorile şi principiile campioanei României din 2011. Suporterii uniţi de acest ţel au pus bazele unui club curat şi transparent care să facă cinste oraşului Galaţi şi întregii comunităţi şi care să nu mai dependă niciodată de dorințele schimbătoare ale unui singur om. Este pentru prima oară în istorie când echipa de fotbal a orașului aparține întregii comunități, și este bazată pe comuniune, lucru în echipă și încurajare. De data aceasta, suporterii echipei nu doar că o încurajează, ci o construiesc, conduc, iau deciziile de zi cu zi și o cresc. ...

S-a votat pentru:

Centrul Comunitar „La vale” – Fundația Cuvântul Întrupat

Centrul Comunitar „La vale” al Fundației Cuvântul Întrupat susține în fiecare zi peste 40 de copii din familii vulnerabile din Valea orașului să aibă o îngrijire mai bună și să continue școala. De la masa hrănitoare de prânz, dușul cu apă caldă sau sprijinul la lecții și până la terapia prin joacă, grădinărit sau artă, ori ateliere de șah, de lectură, de cusături și calculatoare sau donații de rechizite ori seminarii cu părinții, toate activitățile de aici au fost concepute să răspundă adecvat nevoilor copiilor și să producă impact și rezultate pe termen lung. Aici, copiii regăsesc o oază de siguranță și de bucurie de care nu au parte în alt loc. Pentru unii dintre ei, prânzul de aici este ...

S-a votat pentru:

Rotaract Club Galați „Dunărea de Jos’’

Rotaract, partener Rotary International, reprezintă cea mai mare comunitate internațională de tineri în serviciul comunității, cu 208.000 de membri, activi în peste 140 de țări si terirorii. În România, Rotaract a luat naștere în anul 1994, iar în prezent există 58 de cluburi în cadrul cărora activitează peste 900 de membri. Pe scurt, Rotaract înseamnă dezvoltare, dăruire, familie și, mai presus de toate, înseamnă o rețea globală de tineri lideri. Filiala „Dunărea de Jos’’ reușește să transforme ideile în proiecte de succes pentru comunitate, având la baza valori precum solidaritate și limbaj mondial comun, etică și integritate, diversitate, leadership și excelență. Astfel, organizația a ...

S-a votat pentru:

Un sat, un copil

In Romania, 1 din 2 copii sunt in risc de saracie si/sau excluziune sociala, cel mai ridicat nivel din UE, 1 din 4 copii renunta la scoala din cauza saraciei si a rezultatelor proaste la invatatura, 1 din 4 copii merg cel putin 1 ora pentru a ajunge la scoala. In mediul rural saracia este de trei ori mai raspandita decat in zonele urbane. Astfel, ne-am propus sa construim pe termen lung, conditii in care si copiii aflati in situatii socio-economice dificile sa poata merge la scoala, sa fie pregatiti si increzatori. Proiectul ”Un sat, un copil!”, este un proiect de burse initiat in 2014 si care a inceput prin a incuraja fiecare comuna din judetul Galati sa propuna cel putin un copil cu rezu ...

S-a votat pentru:

Organizația „Ajutați-l pe Lăbuș”

Organizația „Ajutați-l pe Lăbuș”, prin intermediul doamnei Corina Grigore, a fost înființată în anul 2004 .În acești 13 ani, au fost îngrijite, adapostite, salvate de la moarte mii de animăluțe de companie abandonate. Organiazația a inițiat și organizat zeci de proiecte , campanii de strângere de fonduri și de promovare a sterilizării animalelor fără stăpân, ca o măsura de prevenție a înmulțirii acestora. Cel mai recent eveniment de acest gen îl reprezintă proiectul „DIN CE IN CE MAI PUTINI CAINI FARA STAPAN”, susținut și în cadrul Semimaratonului organizat de Fundația Comunitară în acest an. Sursa inițială a numărului mare de câini fără stăpân o reprezinta demolarile din anii ‘ 80 care ...

S-a votat pentru:

Asociația Persoanelor cu Handicap „Sporting Club” Galați

Asociația Persoanelor cu Handicap ,,Sporting Club” Galați funcționează din februarie 1992, fiind persoană juridică non-guvernamentală, apolitică și umanitară. APH ,,Sporting Club" Galați este prima organizație cu specific social și sportiv din oraș, ce a organizat, începând cu primul an de activitate, competiții sportive pentru persoanele cu handicap locomotor, sub denumirea generică de ,,Cupa Danubius”. Prioritatea pentru beneficiere serviciilor gratuite din centru o au persoanele cu dizabilități care se confruntă cu o situație financiară precară, cu o situație de criză și/sau expuși riscului de a fi marginalizați, excluși din societate. De asemenea, sunt favorizate și persoanele aflate ...

S-a votat pentru:

AIESEC Galați

AIESEC Galați este o organizație non-guvernamentală, non-profit, apolitică și independentă, fiind condusă și gestionată în întregime de studenți, care are ca scop dezvoltarea tinerilor și pregătirea lor pentru a aduce un plus de valoare în comunitatea din care fac parte. În prezent, AIESEC este cea mai mare organizație de tineret din lume, fiind prezentă în 2400 de universități din 126 țări și constituind o adevărată rețea în care activează an de an peste 500.000 de membri. DISCOVER COMMUNITY este un proiect de educație non-formală demarat de AIESEC Galați, adresat copiilor de la clasele 1-8, din mediul rural. Viziunea acestui proiect este de a dezvolta copiii în plan personal și profesi ...